Search

Key Word(s): Search By:  

Articole

De PFE
Publicat: Februarie 26, 2009
Printeaza    Email

    In perioada 21-25 noiembrie 2008 Asociatia „Parteneriat pentru Europa”, condusa de Presedintele fondator profesorul Victor Drujinin  a efectuat o noua vizita, de data aceasta la Paris pentru a incheia o alta etapa din educatia pentru cetatenie europeana oferita tinerilor.

    In program au fost incluse intalniri la Ambasada Romaniei la Paris, precum si  cu membrii partidelor UMP si PSF, o intrevedere cu un reprezentant al Institutului Cultural Roman care s-a dovedit surprinzator de interesanta tinand cont de faptul ca in luna noiembrie au avut loc importane schimburi culturale intre tara noastra si Franta.
    In timpul deplasarii, pe baza informatiilor primite atat de la Ambasada cat si cele de la ICR, tinerii au realizat cat de importante sunt schimburile culturale sau diplomatice dintre tarile membre si ce rol joaca comunicarea in dezvoltarea la nivel global.
    In urma acestei intalniri, acestia s-au aratat mai mult decat interesati in conturarea unor noi proiecte in sectorul diplomatic dar si cel cultural, pentru un viitor mai bun.



Tags: paris diplomat diplomati clubul viitorilor diplomati ambasada romaniei ambasada romaniei la paris pfe partnership for europe parteneriat pentru europa victor drujinin drujinin victor profesor victor drujinin
Trimite articol

376 Views - Vezi comentarii (0)

« Back

Galerie foto

Sections:

Images


Imagini :

(0 Comentarii)

(0 Comentarii)

(0 Comentarii)

(0 Comentarii)

(0 Comentarii)

(0 Comentarii)

DSC_0099

(0 Comentarii)

DSC_0100

(0 Comentarii)

DSC_0098

(0 Comentarii)

19

(0 Comentarii)

19

(0 Comentarii)

19

(0 Comentarii)




Mai multe imagini >>

Harta site

Adaugate recent


by PFE

by PFE

by PFE

by PFE

by PFE

by PFE

Choose website's language:


Newsletter

Subscribe to our Newsletter!

Your Email: